Casa Albă, Reacție Imediată După Atacul Armat Din Moscova. La începutul Lunii, își Avertizase Cetățenii Să Evite Aglomerațiile
„Gândurile noastre se îndreaptă, desigur, către victimele acestui teribil atac armat”, a spus John Kirby, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Joe Biden în domeniul securităţii naţionale, într-o conferință de presă.
Atacul armat din Moscova are loc la trei săptămâni după ce Ambasada SUA a emis un avertisment că sunt posibile atacuri teroriste în Moscova și își sfătuia cetățenii să evite aglomerațiile.
„Ambasada monitorizează rapoartele conform cărora extremiștii intenționează să atace adunări mari de oameni la Moscova, inclusiv concerte, în viitorul apropiat, iar cetățenii americani sunt sfătuiți să evite aglomerațiile mari în următoarele 48 de ore”, a declarat misiunea diplomatică americană într-un comunicat de presă, emis pe 8 martie. Același mesaj a fost transmis și de ministerul britanic al Afacerilor Externe.
Zeci de morți la Moscova
Un grup de bărbați îmbrăcați în haine de camuflat au dat buzna în sala…
- Pericol real pentru pacienți. Gindrovel
- 70.000.000€ pentru un star de la Barcelona
- Ce a scris CTP când a văzut câți oameni au venit la mitingul EuRo Manifest din Piața Victoriei
- George Simion, Victor Ponta și Nicușor Dan pot candida la alegerile 2025
- ”Are doar 16 ani! Ești nebun?”. Starul lui Real Madrid nu a stat pe gânduri