Victor Ponta nu exclude o revenire în PSD: „Dacă va exista o discuţie, o purtăm cu toată deschiderea”
Fostul premier Victor Ponta, numit consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu în domeniul relaţiilor economice internaţionale, a declarat sâmbătă, 19 august, la Digi24, că este dispus să discute o revenire în PSD, dacă se va deschide acest subiect.
„Eu nu am plecat din PSD. Am fost exclus de colegii mei din Pro România pentru ceva ce cred am făcut bine, dacă mă întrebaţi şi azi, şi anume ne-am opus lui Liviu Dragnea în faimosul scandal cu Sorin Grindeanu. Între timp, PSD, nu oficial, dar într-un fel, şi-a mai recunoscut din greşeală. În primul rând, luându-l pe Sorin Grindeanu înapoi. Suntem social-democraţi. Mai departe, însă, chestiunile de partid, e mai greu pentru PSD să spună «Măi, chiar am greşit atunci când v-am dat afară. Asta e. Aşa era vremea lui Dragnea». Dacă o vor face şi eu şi colegii mei din Pro România suntem foarte bucuroşi”, a declarat Victor Ponta, potrivit news.ro.
Întrebat dacă ar fi pregătit să revină…
- Cum explică Elena Lasconi clipul de pe TikTok în care spune „Cu Lasconi ai turul doi înapoi”
- Mesajele de Paște ale celor care vor să conducă România. Ce au spus
- Permise de ședere prin loterie în Liechtenstein, cerere fără precedent
- Cum s-a apărat Crin Antonescu după ce a zis că vrea împușcarea traficanților de droguri pe stadion
- Ce aduce horoscopul zilei de astăzi 20 aprilie 2025 pentru zodia ta